luni, 22 iulie 2013

OBLIGAŢII DECLARATIVE ŞI DE PLATĂ LA 25 IULIE 2013


În vederea evitării aglomeraţiei la ghişeele organelor fiscale în zilele premergatoare scadenţei la plata şi declararea obligaţiilor fiscale (scadenţa fiind data de 25.07.2013) D.G.F.P. a jud. Cluj, recomandă contribuabililor utilizarea metodei de depunere on-line a declaraţiilor, în vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de depunere/preluare a declaraţiilor. Contribuabilii care nu depun declaraţiile on-line sunt rugaţi să se prezinte din timp la ghişeele organelor fiscale.

De asemenea, în vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de plată/încasare, respectiv pentru evitarea aglomeraţiei la ghişeele de la unităţile Trezoreriei Statului, contribuabilii sunt rugaţi să efectueze achitarea obligaţiilor fiscale prin unităţile bancare.

Totodată D.G.F.A.Cluj reaminteşte agenţiilor economici că, în situaţia în care vor înregistra obligaţii fiscale restante la data de 31.07.2013, vor fi publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice – conform Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea DGFP Cluj informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr. 432/16.07.2013 a fost publicat OPANAF nr. 878/09.07.2013 prin care se modifică formularele 100 şi 101.

Potrivit acestui act normativ, pentru sediile permanente care închid perioada impozabilă până la 30 iunie 2013 inclusiv, conform art. 291 din Codul Fiscal actualizat, nu se va depune pentru impozitul pe profit aferent trimestrului II 2013 formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Aceste sedii permanente vor depune, până la 25 iulie 2013 inclusiv,” Declaraţia privind impozitul pe profit”- formularul 101.

vineri, 19 iulie 2013

DOP, document OBLIGATORIU la comercializarea materialelor de construcţii

Începând cu această lună, materialele de construcţii disponibile în comerţ vor trebui însoţite de o declaraţie de performanţă ce trebuie pusă la dispoziţia cumpărătorilor. Măsura este obligatorie şi este impusă printr-o directivă a Uniunii Europene.

Declaraţia de performanţă, sau DOP (declaration of performance), este un act personalizat, ataşat fiecărui tip de produs în parte, care include informaţii detaliate despre materialul de construcţii – producător, ţara în care a fost fabricat, informaţii şi caracteristici tehnice, informaţii despre compuşii chimici, performanţele produsului sau lotul din care provine. Numărul DOP este unic şi nu poate aparţine decât unui singur tip de produs dezvoltat de fiecare companie.

Distribuitorii şi retailerii vor trebui fie să înmâneze clientului final declaraţia de performanţă în format printat, fie să le furnizeze numărul DOP şi ID-ul aferent produselor în cadrul documentelor de livrarea a mărfii pentru download şi printarea documentelor.

Noul document va contribui la creşterea calităţii produselor disponibile în această piaţă. Măsura este binevenită, având în vedere că în ultimii ani în piaţa de construcţii s-a mizat foarte mult pe preţ, în detrimentul calităţii. Pe lângă transparenţă, DOP va atesta faptul că produsul este original şi va elimina produsele neconforme sau false.

Declaraţia de performanţă a fost introdusă de UE pentru ca o serie de criterii să fie cât mai transparente şi mai uşor de urmărit: rezistenţa şi stabilitatea mecanică, siguranţa la foc, igienă, sănătate şi mediu, utilizarea în condiţii de siguranţă, conservarea energiei şi izolare termică sau utilizarea sustenabilă a resurselor naturale.

Persoanele care vor să obţină documentaţia aferentă unui produs achiziţionat, pe baza numărului DOP, pot intra pe site-ul www.rad-dop.com.

Sursa: CAPITAL

marți, 16 iulie 2013

OBLIGAŢIA TRECERII DE LA IMPOZIT PE VENIT MICROÎNTREPRINDERI LA IMPOZITUL PE PROFIT


Începând cu data de 1 februarie sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderii persoanele juridice române care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, respectiv:
- au realizat în anul precedent venituri din orice sursă sub echivalentul a 65.000 de euro;
- deţin capital privat;
- realizează venituri din activităţi, altele decât: activităţi în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor si reasigurărilor (cu excepţia intermediarilor), al pieţei de capital, jocuri de noroc, management si consultanţă.

Microîntreprinderile sunt obligate sa schimbe sistemul de impozitare de la impozit pe venit microîntreprindere la impozit pe profit în următoarele situaţii:
- daca în cursul anului depăşesc cifra de afaceri de 65.000 euro, începând cu trimestrul în care depăşesc cifra de afaceri iar impozitul pe profit se calculează cumulat de la începutul anului, respectiv de la 1 februarie pentru cele care au devenit microîntreprinderi plătitoare de impozit pe venit începând cu data de 1 februarie;
- în situaţia în care încep sa desfăşoare activitate de management si consultanta, începând cu trimestrul în care facturează venituri de aceasta natura iar impozitul pe profit se calculează începând cu acel trimestru.

Pentru modificarea vectorului fiscal de la impozit pe venit microîntreprindere la impozit pe profit, persoanele juridice romane vor depune Declaraţia 010 în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
    

joi, 11 iulie 2013

SEDII PERMANENTE ALE PERSOANELOR JURIDICE STRAINE



Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj  informează că, prin Legea nr. 168/2013 au fost introduse prevederi referitoare la profitul impozabil al persoanei juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România.
Începând cu 1 iulie 2013, o persoană juridică străină care desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România are obligaţia să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin pentru calculul, declararea şi plata impozitului pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut din activitatea desfăşurată în România.
              La nivelul sediului permanent desemnat se cumulează veniturile, respectiv cheltuielile sediilor permanente aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine.
            Aceste sedii permanente închid perioada impozabilă potrivit legislaţiei în vigoare până la 30 iunie 2013 inclusiv. Calculul, plata şi declararea impozitului pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut de fiecare sediu permanent în perioada 1 ianuarie 2013 - 30 iunie 2013 se efectuează până la 25 iulie 2013 inclusiv.
Sediul permanent desemnat în România calculează, declară şi plăteşte obligaţiile ce revin privind impozitul pe profit pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de toate sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine.
Pierderile fiscale înregistrate până la 30 iunie 2013 de sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine, nerecuperate până la această dată, se transmit sediului permanent desemnat şi se recuperează în funcţie de perioada în care acestea au fost înregistrate, astfel:
- pierderea fiscală înregistrată în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2013 inclusiv este luată în calcul la stabilirea profitului impozabil/pierderii fiscale din perioada 1 iulie - 31 decembrie 2013 inclusiv, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi anului 2013, perioada 1 iulie - 31 decembrie 2013 inclusiv nefiind considerată an fiscal în sensul celor 7 ani consecutivi;
- pierderea fiscală înregistrată în anii anteriori anului 2013, rămasă nerecuperată la 30 iunie 2013, se recuperează, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează acestei date, pe perioada de recuperare rămasă din perioada iniţială de 5 ani, respectiv 7 ani, în ordinea înregistrării acesteia; anul 2013 este considerat un singur an fiscal în sensul celor 5 ani, respectiv 7 ani consecutivi.
 În situaţia în care sediul fix care îndeplineşte obligaţiile fiscale privind taxa pe valoarea adăugată constituie şi sediu permanent, sediul fix este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin în legătură cu impozitul pe profit.
Contribuabilii nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente înregistrate fiscal până la 30 iunie 2013 sunt obligaţi să depună, în perioada 1 - 31 iulie 2013, declaraţia de înregistrare fiscală.
Declaraţia de înregistrare fiscală va fi însoţită de lista sediilor permanente înregistrate fiscal care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor, precum şi de lista celorlalte sedii permanente.
Pentru fiecare sediu permanent se menţionează datele de identificare ale acestuia, inclusiv codul de înregistrare fiscală.
La data atribuirii codului de înregistrare fiscală pentru contribuabilul nerezident, se anulează codul de înregistrare fiscală a sediului permanent care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi plătitor de salarii şi venituri asimilate salariilor.
Obligaţiile fiscale ale sediilor permanente înregistrate fiscal până la 30 iunie 2013 şi neachitate până la această dată se preiau de contribuabilul nerezident prin sediul permanent desemnat potrivit Titlului II „Impozitul pe profit” din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care este noul debitor al acestor obligaţii fiscale.

luni, 1 iulie 2013

FISCUL APLICĂ UN NOU SISTEM DE PENALITĂŢI



Nivelul penalităţilor de întârziere



Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj informează contribuabilii că prin OUG nr. 50/29.05.2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale a fost modificat nivelul penalităţilor de întârziere.

Astfel, începând cu 1 iulie 2013, nivelul penalităţilor de întârziere va fi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, pentru obligaţiile de plată scadente după 1 iulie 2013.

Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor, care rămân la nivelul de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru obligaţiile de plată cu scadenţa până la 1 iulie 2013 care se sting după această dată, se aplică nivelul de penalitate de întârziere potrivit legislaţiei în vigoare până la această dată, respectiv 5% sau15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.


Acordare eşalonare la plată

De asemenea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj reaminteşte contribuabililor că este instituită posibilitatea acordarii eşalonarii la plată pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Procedura de acordare a eşalonarii ( depunerea cererii de eşalonare şi a documentaţiei anexă, condiţiile ce trebuie sa le indeplinească contribuabilul pentru a putea solicita eşalonarea la plată, perioada de eşalonare şi condiţiile pentru menţinerea valabilităţii eşalonării la plată ) este prevazută în OUG nr. 29/20.03.2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP nr. 1853/05.04.2011 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 29/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Subliniem faptul ca nu este necesară constituirea de garanţii pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată de până la 5.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi, respectiv, 20.000 de lei în cazul persoanelor juridice.